Chiar dacă sezonul în Liga I s-a reluat de acum o săptămână, transferurile continuă la echipele din primul eșalon al României. ACS Poli Timișoara a reușit vineri să perfecteze transferul englezului Wilson Kneeshaw, un atacant de 19 ani venit de la juniorii formației britanice Middlesbrough. Acesta și-a reziliat contractul cu Boro și a semnat cu bănățenii pe două sezoane.
Kneeshaw Wilson s-a născut pe 20 mai 1994 la Darlington, în Anglia, iar în actualul sezon a evoluat pentru Middlesbrough în 11 meciuri în U21 Premier League, reușind să marcheze un gol. Englezul a fost rezervă în meciul pe care timișorenii l-au jucat acasă cu Săgeata Năvodari, la numai o zi distanță de semnarea contractului. Kneeshaw a fost aruncat în luptă de Aurel Șunda imediat după pauză, la scorul de 1-0 pentru oaspeți. El s-a făcut de râs în minutul 79, când a irosit o pasă excelentă venită de la Popovici, dar a și fost privat de un penalty, după ce Panagopoulos l-a împins evident în careu patru minute mai devreme.
„Este o oportunitate fantastică pentru mine. Vreau doar să joc fotbal și să văd cum poate progresa cariera mea. Visul meu este să joc la cel mai înalt nivel posibil și să revin într-o zi în Premier League. Timișoara este un oraș frumos, care mustește de cultură, iar colegii m-au primit foarte bine. Sunt încântat de această nouă aventură și aștept cu optimism să văd cum se va desfășura acest capitol din viața mea”, a fost declarația lui Kneeshaw pentru site-ul britanic gazettelive.co.uk.
1 gol a marcat Kneeshaw în acest sezon pentru Middlesbrough U21, în 11 meciuri
Sursa foto: gazettelive.co.uk
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER